Materialul de fata a avut deja o oarecare notorietate inca dinaintea
lansarii sale datorita unor lucruri cu care Redman a familiarizat
fanii cu ceva timp in urma, e vorba deci de skit-urile lungi (uneori
plicticoase) si de beat-urile pline de funk care alcatuiesc decorul
pentru lirica sa plina de cuvinte legate de curve, fumat si atitudine
pe alocuri egoista - lucruri care descriu o viata usuratica.
La cel de-al cincilea LP, se pare ca Redman nici macar nu incearca
sa-si revina, asa se explica sentimentul de "stai, ca parca am mai
auzit o data partea asta" din unele piese. Inca din introducere
observam ca suntem atentionati, precum in parcul de distractii, de
continutul acestui album (prin analogia dintre ascultare si calatoria
cu un Rollercoaster).
Luand exemplul primei piese ("Diggy Doc"), observam ca sample-urile
au mai fost folosite, sunetul tobelor e mult mai ridicat, iar rima e
mult prea directa (poate chiar severa) aducandu-ne la cunostinta
faptul ca Redman "pufaie prea mult verde". Sunetul maimutaresc de
pe fundalul piesei care urmeaza ("Lick A Shot") sugereaza faptul ca
ar fi fost de preferat includerea ei pe albumul precedent ("Doc's Da
Name"), plus ca beat-ul pare a fi reciclat de pe "Blackout"-ul din
'99 alaturi de Methical.
Numarul 3, "Let's Get Dirty (Can't Get in Da Club)",
alaturi de DJ Kool, care este de fapt primul single al acestui
LP, este si el la fel de dezamagitor. Chiar daca Rockwilder si
Red s-au straduit sa iasa bine, acesta nu multumeste indeajuns.
E un cut decent dar nu se poate spune ca e cea mai buna piesa de pe
intreg materialul. "WKYA (Drop)" e un track de vreo 2 minute cu lirica
destul de impresionanta, care se asculta de obicei in masina.
"2 Way Madness" vorbeste despre un tip care primeste mesaje pe
pagerul sau cum ca ar fi fost turnat de cineva. In cele din urma,
sfarseste turnat de soferul sau.
Erick Sermon a produs cantecul cu numarul 7 - alta piesa sermonista
insa cu aroma veche tipic redmanista - pe care, pe langa Scarface,
Treach sau Mally G, isi face aparitia Icarus cu texte precum "yo,
don't approach me wrong, little kids call me Smokey-mon/ cause the
blunts that I light set off smoke alarms". Daca rimele decente
livrate de acestia nu au satisfacut fanii adevarati, cu siguranta
o vor face "Uh-Huh" sau "Da Bullshit".
Partenerul de fumat, aka Johhny Blaze, isi face aparitia pe "Enjoy
Da Ride", de data aceasta cu rime alese. Urmeaza o serie de skit-uri
cu care Redman lasa chiar si un ascultator nefumator cu gura pana
la urechi. Se observa si aici talentul sau, cu toate ca ele (skit-urile) nu
lasa curgerea normala a cd-ului in player si te forteaza sa apesi
forward.
J.U.M.P. e intr-adevar o piesa care te face sa sari si sa dai din
cap. Aparitia lui George Clinton pare sa prezica un parteneriat
reusit intre acesta si Reggie Noble, iar nebunia si originalitatea
ar trebui sa stea la un loc. In cele ce urmeaza, "Muh-Fucka" pare
sa detina cele mai bune beat-uri de pana acum, fiind compusa de DJ
Twinz, apoi retragerea lui Reggie aduce in lumina pe oamenii acestuia
(pe "Bricks Two"). Urmeaza aparitia lui Keith Murray (care nu-si iese
din tipare) fiind urmat de Missy Elliot pe care va sugerez
sa sariti automat, deoarece are cel mai oribil si mai prost cut de pe
intreg albumul. DMX isi cauta din nou cainii pe un beat care credeam
ca poate apartine doar lui Ginuwine.
Atentia imi este captata, totusi, de urmatoarele trei cantece care
prezinta un sunet mai old-school dar si reintoarcerea lui Soopaman
Luva. Nu credeam ca as fi putut gasi ceva de calitate aici,
insa, in cele din urma, am dat peste un bonus track cu numele de
"Smash Sumthin'". E o melodie care te face sa vrei sa asculti albumul
de la capat doar pentru simplul fapt de a o regasi.
In loc de incheiere, putem spune ca Malpractice e un LP de "dat din
cap", cu povestiri hazlii sau rime incantatoare lipsite de bling-bling
sau violenta abundenta de care se plange toata lumea. Cu toate acestea,
e un material mediocru care nu se ridica la adevarata valoare a lui
Funk Doc. S-ar parea ca sora scunda sau/si intrebarea retorica (Where's
Reggie Noble?) de pe coperta cd-ului justifica acest lucru.
Alegerea recenzentului:
Smash Sumthin' (feat. Adam F)
