Nimeni nu poate contesta faptul că Hiphop-ul s-a născut pe tărâmurile americane. La fel de adevărat este şi faptul că făuritorii săi încep, cu mândrie, să culeagă roadele după aproape 30 ani de strădanie. Sărăcia s-a transformat în pimping, blockparty-urile în dansuri pe mese şi rapul în regheton. Recunoştinţa a fost atinsă, conturile golite, inovatorii uitaţi şi mesajul (indispensabil, pe vremuri) s-a dispersat încet, pe măsură ce periferiile s-au umplut de puşti dornici de a lua parte la acest nou cult. E suficient să fixezi televizorul pe un post muzical mai ordinar sau să intri într-un club „din centru“ încât să observi la ce s-a ajuns pornind de la influenţe old school, golden age, gangsta rap, hardcore sau underground rap atât de reale pe la mijlocul anilor '90. Situaţia materială s-a schimbat odată cu mentalitatea. Ştafeta fiind ridicată la loc de cinste de promotori precum Big Daddy Kane sau Afrika Bambaataa (de vreme ce „hip-hop“-ul e doar o altă categorie a premiilor muzicale...), acum nu ne mai rămâne nimic de făcut decât „să ne bucurăm de viaţă şi de bani!“ – ar spune raperul cu basca întoarsă la spate, pentru care hip-hop a făcut numai 2pac. Vorbind despre premiile muzicale, omul „luat la puricat“ se numeşte NYOIL (alias New York International Lover) care prin HoodTREASON a reuşit un lucru mai rar întâlnit, acela de a fi nominalizat la Premiile Grammy (echivalentul Oscar-urilor în materie de film) încă de la primul album. Ce-o fi făcut fostul membru al obscurei trupe UMC (nu este vorba despre Ultramagnetic MC's) de a reuşit această performanţă, fără a fi semnat la vreo mare casă de discuri(!) precum Universal sau Sony?! Personajul pare a-şi crea o aură de mister în jur, nearătându-şi faţa decât în rare ocazii, preferând să lase „muzica să vorbească“ – după cum declară într-unul din numeroasele sale interviuri la posturile americane de radio.

Într-o zi oarecare, am dat ochi cu „videoclipul“ pentru Y'all Should All Get Lynched (rom. „Ar trebui să fiţi cu toţii linşaţi“). Piesa a făcut furori prin State datorită mesajului mai mult decât explicit la adresa tuturor celor presupuşi că ar fi batjocorit muzica. Aici urmează o listă lungă şi nesemnificativă pe care n-o voi aminti. Din motive ce ţin de „imagine“, videoclipul (de fapt un slideshow) a fost şters de pe Youtube sau de pe MySpace. Limbajul său – „All you fake ass gangsters y'all should all get lynched, because Malcolm X died for you to act like this and Martin Luther King died for you to act like this, and this the best you can come up with?“ – considerat prea agresiv la adresa afroamericanilor, costituie o dovadă a apelului disperat catre neamul său, orbit de bani şi lipsa de respect. Nu pot considera produsul de faţă decât unul adresat strict „fraţilor“ de arigine africană. Ca exemplu concludent, putem aminti controversatul caz Don Imus, prezentatorul radio adresându-se într-o modalitate mai mult decât jignitoare la adresa femeilor de culoare. Esenţa vorbelor sale a fost condamnată ca venind din partea „moştenirii“ pe care rapul o lasă lumii: obscenitatea, violenţa şi lipsa de respect – asta din punctul de vedere al autorităţilor. Problemele cu care se confruntă societatea sunt înşiruite pe rând de raperul din Staten Island, New York. Ura lui evidentă faţă de trend-ul care urmăreşte azi Hiphop-ul şi faţă de „trădătorii“ care-l vând sunt elemente ce dăinuie. Miezul primului material NYOIL se rezumă la un mesaj care ar suna cam aşa: „Ridică-te afroamericane şi ia atitudine, când tocmai poporul tău îşi bate joc de tine!“. Urmărind versurile: „Hood Treason – death to all traitors/ Who would sell out their people just to earn a little paper/ Rap traitors – hip-hop treason/ Sold the soul in the hood for no good reason“ putem surprinde morala întregului. Sample-urile sunt folosite moderat, cea mai inspirată fiind mostra de pe Unreal – un cut din Lonely Little Girl a lui Frank Zappa de pe albumul We're Only in It for the Money. Interludiile surprind tot aceeaşi atitudine alarmantă asupra prezentului. Cu toate că producţia instrumentalelor şi lirica (ce aparţin în totalitate artistului) nu strălucesc în vreun fel nemaîntâlnit, mesajul neliniştitor a zguduit unele percepţii punând lumea pe gânduri asupra a ceea ce este sau nu truism. Poate chiar modalitatea directă, fără înflorituri, în care-şi expune punctul de vedere a atras atenţia lumii. Şirul narativ este practic inexistent, MC-ul împărţind albumul „de încălzire“ între zeflemeaua faţă de „wack ass emcees“ şi muierile care nu poartă respectul de sine (Jazzy Lady, You're a Queen), probabil încurajând aici mişcarea feministă. Nu se întrevede niciun flux remarcabil, relatări de neuitat sau vreo noutate muzicală de orice fel. Mai degrabă se prezintă ca un produs cu accent puternic pe mesaj, însă nu unul universal. Apelul său se îndreaptă asupra comunităţii negrilor de pretutindeni, fie ei raperi, doctori sau zidari. Dar pentru o mai bună aprofundare a ceea ce ar putea însemna „masoneria afroamericană“ (permiteţi să-mi brevetez expresia) vă sugerez o documentare asupra mişcării The Nation of Gods and Earths (cunoscută şi ca The Five Percent Nation) şi asupra influenţei majore pe care aceasta încă o deţine asupra vestigiilor ce ţin de Hiphop.

În concepţia lui NYOIL „Hip-hop sucks because of you!“, însă nu ştim cu exactitate cui se adresează acest „you“. Dar dacă ar fi vorba despre un „jucător“ precum Micul Jon, lucrurile ar fi prea simple. Cu o floare nu se face primăvară, aşa cum un album al învinuirilor publice şi al dezvăluirii (pentru a suta oară) a aspectelor negative din muzică şi societate nu va rezolva nimic. Ca notă de final, avea perfectă dreptate Lauryn Hill când zicea că pentru a te face auzit „[...] este suficient să pui un «motherfuckers» înainte sau după o vorbă de duh“.

Alegerea recenzentului:
Ya'll Should All Get Lynched
Unreal