
Pentru CAT Music, anii '96-'99 au reprezentat perioada de glorie in muzica rap romaneasca. Fenomenul "de cartier" avea priza mare la public, iar sustinatorii lui principali - B.U.G. Mafia si afiliatii din Cartel se gaseau in marea lor majoritate pe statul lor de plata. Din nefericire pentru ei, odata cu intrarea in noul mileniu, labelul a cam intrat in dizgratiile fortunei, cei mai multi dintre artisti emigrand pe la alte case (La Familia, M&G) sau disparand definitiv din peisajul muzical. In aceste conditii, vastul cadru rap de odinioara s-a redus la doar proiectul Casa si artistii adiacenti. Dintre ei, atentia noastra se indreapta catre Grasu XXL, personaj familiar unora dintre voi din diversele colabarari cu B.U.G. Mafia, respectiv albumul Personajul negativ realizat alaturi de colegul sau Paco 10 Grei (XXL & 10 Grei). Dupa o pauza indelungata, grasul a reiesit din obscuritate prefatandu-si debutul solo prin cateva cloaborari cu artisti din sfera Rebel Music (Bitza) si nu numai (Cristina).
Referitor la materialul in cauza, remarcam in piesa eponima titlului starea de spirit ce ar fi bine sa ne-o insuflam in momentul ascultarii lui: Curaj. Trebuie mentionat, chiar de la inceput, faptul ca mesajul vizeaza in principal eterna muza (femeia), indiferent ca e vorba de mame (La adapost), domnisoare, doamne (Elegant), dansatoare (Dans murdar), dame de consum (Jos, jos, jos), pirande (Phen so khames) sau chiar plante(!) (Fara filtru).
Cluburile si tehnologia reprezinta "urmatorul pas" pentru remake-ul lui Fac ce vor 2006, insa originalul cu Tataee din 1999 suna mai natural, mai real, mai de strada. Tot la capitolul tehnologie trec in revista si scratch-urile lui DJ Swamp in calitate de invitat pe 3 track-uri. Daca pentru unii, "work-out"-ul pe CD cu ajutorul variantei Technics 1210 SL-DZ constituie un lucru inovator, pentru DJ-ii impatimiti - sau, intr-un termen mai comun, "true school" - acest lucru ar insemna ceva "wack" ori nedemn de bagat in seama, intrucat valoarea morala a clasicului 1200 nu poate fi inlocuita. Avem parte, in cele ce urmeaza, de hitul Fara filtru, care a creat controverse in randul mass-media, datorita figurii de stil folosite si a instigarii, in opinia unora, la consumul de droguri usoare. Ideea (dealtfel mai veche) apare reluata prin intermediul remixului la varianta romanesca a marijuanei (Maria-Ioana), unde alaturi de Grasu si Mari, vin Paco 10 Grei si Maximilian (Mahsat). Ca tot veni vorba de Mahsat, Sare casa ar putea tine locul unei cantec pentru petrecerile private. Totodata ea poate fi considerata versiunea autohtona (insa la un alt nivel/viziune) a legendarei The Roof Is on Fire (1985) semnata Rock Master Scott.
Probabil cel mai incoerent efort din punct de vedere al mesajului ramane Phen so khames ("zi ce vrei/sora soarelui" pe tiganeste; depinde de abordare) tocmai datorita contrastului clar dintre "sangele latin" al lui Uzzi (cu trimitere directa la "respectul" sau pentru aceasta "rasa") si versurile rostite in romanes ale lui Villy.
Tragand linia de final, observam ca momentele bune ale acestui album ies la iveala doar prin cateva piese. Anume: La adapost - o frumoasa relatare pe ritmuri urbane a vietii de pana acum a protagonistului; Elegant - o altfel de abordare a laitmotivului albumului din timpul curent (femeia), completata intr-un mod reusit pe refren de Mario; si nu in ultimul rand, ca element de rezistenta, Legendele - o excelenta traspunere in versuri ale celor 3 chipuri intiparite in mintea pustanului de rand la ora actuala: Gica Hagi ("Maradona din Carpati"), Fane Spoitoru (un notoriu al lumii interlope romanesti), Uzzi (acest Eazy-E din Pantelimon). Cu alte cuvinte, modele de urmat pentru ei depinzand insa de placul si optiunea fiecaruia. Un lucru demn de luat aminte e acela ca inceputul fiecarei strofe ramane neschimbat alternand doar unul din cele 3 nume amintite ("Am o gramada de pusti pe strada mea / de 10 ani, de 14 ani - vor sa fie cineva / Si daca ii intrebi: «Ce vrei sa faci cand o sa fii mare?» / «Vreau sa fiu ca Hagi, fiindca Hagi-i cel mai tare»").
Daca pentru Grasu XXL faptul ca "traieste un vis" in momentul in care imparte microfonul cu unul din idolii sai muzicali din copilarie (Artan - Timpuri Noi/Partizan), pentru mine acest vis ar reprezenta concretizarea pe viitor, in alt mod, a talentului unui MC cu un mare potential. Nu-mi vin in minte decat texte precum: "Du-te-acasa linistit, asculta-albumu' / Si vezi bine cum sta treaba, mai vine unu'" sau "Vorbesti de bani-bani; si tu si eu vreau / Pe mine nu m-au schimbat, tighie, pe tine te-au". Oare (inca) "privesc de sus (in sus)"?
Alegerea recenzentului:
Legendele (cu Paco 10 Grei)
Traiesc un vis (cu Artan)